România nu poate fi onomatopee, iar Steaua nu e România

Toată disputa legată de incidentele provocate de suporterii rapidiști la meciul cu Steaua poate fi redusă la simplă discuție legată de o anormală, revoltătoare și provocatoare strategie de marketing. Rapidiștii au vrut să strige doar atât – România nu e Meme, România nu e onomatopee!

De mai bine de două săptămâni declarațiile venite dinspre Ghencea au avut un singur scop, să ațâțe, să instige: „le dăm cinci goluri”, „premiez cu mii de euro fiecare gol peste cinci”, „meciul cu Rapid nu e derbi”, „vrem să câștigăm titlul 24 la diferență de 24 de puncte”, „suporterii rapidiști vor invada gazonul”. Și peste toate aroganța maximă – harta României colorată în roșu și albastru pe reverul sacoului celui mai înfumurat manager din fotbalul românesc. „România e Steaua”, ideea paguboasă în jurul căreia se bazează întreaga strategie de marketing a clubului Steaua.

Aroganța, subestimarea intenționată a adversarului până la ridiculizarea acestuia, patriotismul de duzină, incitant, au condus la incidentele din Giulești, de duminică seara. Și asta pe fondul unei reacții absente în totalitate din partea celor ce conduc fotbalul românesc. Nu poți avea pretenția să fii primit cu garoafe de galeria rapidistă pe care o ridiculizezi frecvent, prin toate mijloacele.

Se dă o situație: campioana, CFR Cluj, patronată de cetățeanul român de etnie maghiară Paszkany Arpad, ar fi avut cu totul întâmplător culorile roșu-alb-verde, iar strategia de markenting a grupării din Gruia s-ar fi învârtit în jurul aceleiași idei, harta României vopsită în culorile menționate. Ar fi fost cel puțin o revoluție în România? Ne-ar fi luat ungurii nu numai Ardealul, ci toată țara? Am fi strigat „Afară, afară, cu ungurii din țară!”? Era îndreptățit?

De aia trebuie aplaudat curajul suporterilor rapidiști de a se indigna. Pentru că într-o societate sănătoasă trebuie să existe divergențe de idei. Trebuie să existe mai multe echipe, trebuie să existe libertatea de a putea iubi altceva decât îți este indicat sau impus. Ei au vrut să se facă auziți: Noi nu suntem reprezentați de Meme, și noi suntem între granițele alea vopsite de voi în roșu și albastru, România nu poate fi o onomatopee. Nici Ceaușescu nu a reușit ceea ce se încearcă prin această „strategie de marketing”, gândită de vreun diminutiv, reducerea unui fenomen la o singură echipă.

Steaua este fără îndoială cea mai bună echipă din fotbalul românesc la ora actuală. Steaua e pe val. Steaua este viitoarea campioană a României. Steaua a reprezentat cu succes România în Liga Europa. Dar Steaua nu e în niciun caz România. Și spre binele României, a fotbalului din România și chiar al Stelei, atitudinea, nu și modul de acțiune, al suporterilor rapidști este de aplaudat.

Manifestările de ură față de un sistem impus ale suporterilor rapidiști, craioveni, timișoreni, clujeni sau arădeni sunt de admirat tocmai pentru că țin treaz un spirit și o libertate. De a iubi și altceva. Paradoxal, fanatismul urât și hulit în civilizațiile actuale demonstrează că poate fi o formă de păstrare a unei democrații, de stopare a transformării unei nații în una de pinguini.